Sinaia, orașul regal situat la poalele munților Bucegi, a fost inițial centrat în jurul Mănăstirii Sinaia ce poartă hramul Sfântului Ilie. Numele orașului și al mănăstirii provine de la Mihail Cantacuzino, un nobil român care a fost inspirat de vizita sa la Mănăstirea Sinai. Dezvoltarea orașului a luat avânt odată cu construcția Castelului Peleș, destinat să fie reședința de vară a familiei regale a României.
Pe măsură ce populația locală a crescut, nevoia de servicii religioase a devenit mai presantă. În 1903, Sfânta Mitropolie a Bucureștilor a răspuns acestei nevoi numindu-l pe preotul Grigore Teodorescu pentru a servi în cadrul mănăstirii, întrucât nu exista încă o biserică parohială. Eforturile lui Teodorescu de a construi o astfel de biserică au fost însă întrerupte de turbulențele Primului Război Mondial.
Legal, parohia a fost înființată în 1910, iar biserica parohială a fost construită între anii 1933 și 1939, un proiect la care Pr. Vasile Hăisan s-a dedicat cu stăruință și pasiune. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a fost un eveniment deosebit, avându-l ca oaspete pe regele Carol II și alte personalități de seamă. Biserica, construită în stil bizantin-românesc după planurile arhitectului Smărăndescu, impresionează prin robustețea și frumusețea sa artistică, fiind edificată din piatră de Moroieni și cărămidă dublă.
Biserica a fost sfințită în 1939, iar decorațiunile interioare au fost realizate de pictorița Nina Arbore. Lucrările de artă au fost restaurate ulterior de pictorii Cristian Samoilă și Tănase Mocănescu, garantând conservarea patrimoniului cultural sinăian. Astfel, biserica parohială din Sinaia rămâne nu doar un centru spiritual, ci și un simbol al rezilienței și dedicării comunității locale.
